La fix două luni de când s-au căsătorit, Sandra şi Adrian Mutu au devenit părinţi. Soţia "Briliantului" a născut un băieţel sănătos tun, pe care familia visează să-l facă fotbalist. Sandra şi Adrian Mutu sunt în al nouălea cer. Bruneta a devenit mămică pentru prima dată după ce a născut, la o clinică privată din Capitală, un băieţel, pe nume Tiago Adrian (vezi detalii). "Briliantul" mai are trei copii: un băiat, Mario, din perioada în care a fost căsătorit cu Alexandra Dinu, şi două fete, Maya şi Adriana, apărute în timpul mariajului cu Consuelo Matos Gomez.
Micuţul Tiago a venit pe lume pe 14 aprilie, ora 7:44, la două luni de când Sandra şi Adrian s-au căsătorit. Urmaşul fostului căpitan al echipei naţionale a cântărit 3,600 kilograme la naştere şi a avut 53 centimetri. Fericiţii părinţi au ales deja naşii spirituali ai copilului. Este vorba despre Cesare Prandelli, fost antrenor al lui Adrian Mutu în Serie A, la Parma şi Fiorentina, şi Eduard Stăncioiu, bun prieten cu „Brilianul”.
La câteva ore după ce a devenit tătic, Mutu a organizat o petrecere ca-n filme în scopul de a marca exact cum se cuvine fericitul moment. „Briliantul” a petrecut în compania prietenilor apropiaţi, iar de pe masă nu au lipsit berea, vinul, şampania şi mâncărurile fine.
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a luat legătura cu Spiridon Mutu, tatăl actualului directorul general al lui Dinamo. Proaspătul bunic era în culmea fericirii şi ardea de nerăbdare să-şi cunoască nepoţelul. „Sunt foarte fericit că am devenit iarăşi bunic. Dar sunt obişnuit. Sandra m-a anunţat că a născut. Mi-a şi pus copilaşul la telefon, i-am auzit chiţăitul. A fost emoţionant. Naşterea a decurs perfect. Nu au fost deloc complicaţii. Sandra se simte perfect. Şi ea, şi copilaşul. Am văzut doar o poză pe Instagram cu micuţul, dar duminică mă voi duce acasă la ei. Abia aştept să îl văd„, a spus tatăl lui Adrian pentru CANCAN.RO.
Logic, l-am întrebat pe fericitul bunic dacă îşi doreşte ca Tiago să-i calce pe urme lui Adrian şi să ajungă un jucător cel puţin la fel de celebru ca şi tatăl său. „Să dea Dumnezeu să ajungă fotbalist. Noi am vrea să-l facem, dar acum să vedem dacă o să-i şi placă. Însă important este să fie sănătos, cuminte şi cu capul pe umeri”, a mai spus Spiridon Mutu pentru CANCAN.RO.
În prezent portar la FCSB şi fost coleg cu Adrian Mutu la ASA Târgu Mureş, Eduard Stăncioiu a dezvăluit că a vorbit cu „Briliantul” imediat după ce a devenit tătic. „L-am felicitat pe Adi imediat cum a devenit tătic. Mă bucur pentru el”, a spus şi Edurard Stăncioiu, viitorul naş al micuţului Tiago Adrian, pentru CANCAN.RO.